Atmosfera din restaurant era intima si placuta. Oglinzile mari, mobila cu tenta de secol 19, lumina blanda si muzica in surdina creau o senzatie de bine.
Ea simtea ca el are sa-i spuna ceva important.
El intarzia momentul, discutand placute banalitati, parca dorind sa prelungeasca deliciul clipei.
- Stii – spuse el emotionat – trebuie sa-ti marturisesc ceva.
- Da, te ascult – spuse ea, parca se imbujora putin.
- Desi nu ne cunoastem de chiar asa mult timp, trebuie sa-ti marturisesc ca ma simt extraordinar de bine cu tine – spuse el luand-o de mana.
- Da, şi eu simt la fel – spuse ea punandu-si cealalta mana peste mana lui.
- Stii, am avut o viata zbuciumata, dar am ajuns la o concluzie.
- Care ?
- Ca orice fel de necazuri ai avea, in viata e mai bine sa le imparti cu cineva.
- Da, ai mare dreptate. In doi e intotdeauna altfel.
- Ma bucur ca simti la fel.
- Da, dragul meu.
- Draga mea, de aceea…of, nu-mi gasesc cuvintele.
- Fii natural.
- …de aceea, m-am gandit sa te rog ceva, daca accepti.
- Spune, dragul meu.
- Ma gandeam ca relatia noastra a ajuns la un punct in care ar trebui sa evolueze din punct de vedere al increderii reciproce si al angajamentului.
- Of, nu ma mai fierbe, spune odata!
- Ai putea sa-mi imprumuti 2000 de euro?