Un om moare într-o zi și trece în lumea cealaltă.
Abia ajuns acolo imediat îl întâmpină câinele său care era și el trecut în acea lume de câțiva ani.
Dar, ca un căine credincios ce era și-a așteptat stăpânul.
Omul nostru dă o mângâiere pe cap câinelui și împreună continuă drumul...
La un moment dat în fața lor se arată niște porți mari aurite, părea o casă de oameni bogați așa că omul nostru bătu la poartă să ceară o cană cu apă că i se făcuse sete:
- Bună ziua, zice omul, ce castel este aici? Aș cere boierului o cană cu apă.
- Aici este Raiul, poți intra să bei câtă apă poftești omule.
- Aaaa ce bine, și câinelui meu îi este sete, zise omul dând să intre.
Însă, portarul îl oprește și-i zice:
- Tu poti intra dar câinii nu au voie.
- Bine, am înțeles, zise omul şi își luă câinele și plecă mai departe fără să bea apă.
După puțin dădu peste o poartă sărăcăcioasă din nuiele în fața căreia stătea un moș sprijinit în cârjă...
- Bună ziua, zice omul, aş putea să beau o cană cu apă?
- Sigur că da, intră și bea câtă poftești.
- Și câinelui meu îi este sete săracul de el că mă așteaptă demult, continuă omul în speranța va putea intra şi cu câinele...
- Sigur, zice moșul, vezi că alături de fântână sunt castronele.
- Mulțumesc mult, zice omul, dar unde suntem aici?
- Aici este Raiul, răspunde moșul.
- Dar atunci porțile cele mari aurite pe unde am trecut mai 'nainte!?
- Alea sunt pentru a selecta mai bine sufletele..