Zice că era odată o familie de ardeleni care s-or hotărâră ei să deie copchilu' la şcoală că aşa era regula.
Timpul trece, copchilu' învăţa multe şi bine, dar avea o mică neînţelegere: cum se fac copiii.
Merge la tatână-său şi-l întreabă:
- Tată cum am venit eu pe lumea asta?
- Lasă ficioare că-i învăţa tu când ai mai creşte, acuma dut-de te joacă?
Copilu' făcându-se că pleacă se dă după colţ să vadă ce va face tat-su care părea cam încurcat şi-l aude vorbind singur parcă cu jale:
- D-apăi de unde să ştiu eu cum a venit el pe lume? Ţin minte că o tăvălisem bine pe muiere pân cucuruz cu vreo şasă luni înainte de io crescut pântecele."
Ficiorul bagă la cap şi la ora de religie spune că omul nu se face din pământ ci că el ştie că se face din tăvăleală în cucuruz.
Scandal mare, părinţi la şcoală, care iau la cunoştinţă ce şi cum. După discuţii îndelungate, scădere de note la purtare şi toate cele necesare, omul nostru îl ia deoparte pe profesorul de religie şi-i zice:
- Domnule profesor, cu respect vă spui: poţi să bagi matale în p***a şapte iuguri de pământ; până nu bagi un cap de p**a copchil tot nu iasă.